Într-o zi, la vărărie s-a stricat cablul de la malaxor. A fost chemat un electrician dintre angajaţii liberi. Tenno îl ajută la reparaţie, în vremea asta Jdanok îi fură din buzunar cleştele de tăiat sârmă. Electricianul îşi dă seama că i-a dispărut cleştele! Să anunţe garda? Nu e bine, o să-l certe pentru neglijenţă. Să-i roage pe hoţi să i-l înapoieze? Hoţii vor zice că nu i l-au luat ei.

  Tot acolo, la vărărie, fugarii îşi pregătesc două cuţite: le taie cu pilele din nişte lopeţi, le ascut la fierărie, le călesc, în nişte forme de lut le toarnă nişte plasele din cositor. Cuţitul lui Teuno este „turcesc”, nu numai că este practic, dar, cu vârful lui încovoiat, înspăimântă, şi ăsta-i lucrul cel mai important. Căci ei nu au de gând să ucidă, ci doar să sperie.

  Şi cleştele, şi cuţitele le-au trecut în zona locativă, în izmene, lângă glezne, apoi le-au vârât sub temelia barăcii.

  Cheia principală a evadării trebuie să fie din nou KVC-ul. Câtă vreme se confecţionează şi se transportă armele, la rândul său, Tenno anunţă că el şi Jdanok doresc să ia parte la spectacolul artiştilor amatori. În Ekibastuz nu mai organizaseră niciunul, acesta era primul, şi este grăbit, cu nerăbdare de conducere: trebuiau să bifeze un punct din lista de acţiuni menite să distragă deţinuţii de la răzvrătire, în plus era amuzant să vadă cum se vor schimonosi deţinuţii pe scenă după unsprezece ore de muncă de ocnaş. Şi iată că lui Tenno şi Jdanok li se permite să plece din baraca disciplinară după încuierea ei, când toată zona mai trăieşte şi se mai mişcă încă două ore. Ei hoinăresc prin zona din Ekibastuz, pe care n-o cunosc încă, observă cum şi când se schimbă escorta în turnurile de pază; care sunt locurile cele mai potrivite ca să te târăşti spre zonă. La KVC, Tenno citeşte cu atenţie ziarul regional din Pavlodar, se străduieşte să memoreze denumirile raioanelor, sovhozurilor, colhozurilor, numele preşedinţilor, secretarilor şi fruntaşilor în producţie. Mai departe el spune că numărul lor va fi un scheci şi, pentru asta le trebuie costumele civile de la magazie şi o servietă. (O servietă la evadare? Asta-i ceva neobişnuit!) Aprobarea a fost obţinută. Tunica de marinar este pe Tenno, el îşi mai ia şi costumul islandez, amintire de pe escortorul marin. Jdanok ia din geamantanul prietenului costumul belgian de culoare gri, atât de elegant, încât ţi se pare ciudat să vezi aşa ceva în lagăr. Un leton a păstrat printre lucruri şi o servietă – o iau şi pe ea. Şi şepci adevărate, în locul caschetelor din lagăr.

  Scheciul are nevoie de foarte multe repetiţii, încât nu le ajunge timpul până sună stingerea generală. Astfel, o noapte, ba se pare chiar două, Tenno şi Jdanok nu se mai întorc deloc în baraca disciplinară, înnoptează în baraca unde se află KVC, aşa îi obişnuiesc pe supraveghetorii de la rejimka. (La evadare trebuie să câştige măcar o noapte.)

  Care este momentul cel mai potrivit pentru evadare? Controlul de seară. Când în faţa barăcilor se formează cozi, toţi supraveghetorii sunt ocupaţi cu numărătoarea, iar zekii se uită la uşă cu gândul să se culce mai repede, nimeni nu urmăreşte partea cealaltă a zonei. Ziua se micşorează, şi trebuie să nimereşti când controlul se face după asfinţitul soarelui, când amurgeşte, dar înainte de instalarea crinilor în jurul zonei. Trebuie surprinse acele cinci-zece minute, pentru că este imposibil să te târăşti în prezenţa câinilor.

  Au ales ziua de duminică 17 septembrie. Era comod, va fi o duminică nelucrătoare, vor putea să acumuleze puteri pentru seara, sa facă pe îndelete cele din urmă pregătiri.

  Ultima noapte înainte de evadare! Cât o să poţi dormi? Gânduri, gânduri. Oare voi mai fi viu peste douăzeci şi patra de ore?… Poate că nu. Mai bine în lagăr? Moartea lentă a celor care de-abia se mai târăsc lângă groapa de gunoi?… Nu, nu trebuie să-ţi permiţi nici măcar să te obişnuieşti cu gândul că eşti un neputincios.

  Problema se pune aşa: eşti pregătit de moarte? Pregătit, înseamnă că eşti pregătit şi pentru evadare.

  Zi însorită de duminică. De dragul scheciului, amândoi au fost sloboziţi pentru toată ziua din rejimka. Când se aştepta mai puţin, Tenno găseşte la KVC o scrisoare de la mama lui. Da, tocmai în această zi. Câte asemenea coincidenţe fatale îşi pot aminti deţinuţii?… O scrisoare tristă, dar, poate, care te căleşte: soţia este încă la închisoare, nici până acum n-au trimis-o în lagăr. Iar soţia fratelui îi cere soţului să întrerupă orice legătură cu trădătorul de patrie.

  Fugarii stau foarte prost cu mâncarea: ei sunt pe raţie disciplinară, colectarea pâinii ar da de bănuit. Ei contează însă pe o deplasare rapidă, cu maşina pe care şi-o vor procura din orăşelul muncitoresc unde îşi au locuinţele şefii şi militarii din escortă. Dar tot astăzi, Tenno a primit de la mama şi un pachet: binecuvântarea maternă pentru evadare. Tablete de glucoza, macaroane, fulgi de ovăz – astea în servietă. Ţigări – vor fi schimbate pe mahorcă. Un pachet – felcerului la infirmierie. Şi Jdanok este deja înscris pe lista celor scutiţi pentru astăzi. Iată pentru ce. Tenno se duce la KVC: Jdanok al meu s-a îmbolnăvit, astă-seară nu vom face repetiţie, nu venim. Iar la rejimka, supraveghetorului şi lui Lioşka Ţiganul: astă-seară mergem la repetiţie, nu ne întoarcem la baracă.

  Trebuie să mai procure o „Katiuşa” – cremene cu fitil într-un tub, în timpul evadării este mai bună decât chibriturile. Mai trebuie să-i facă o ultimă vizită lui Hafiz la baracă. Un fugar cu experienţă, tătarul Hafiz trebuia să evadeze împreună cu ei. Dar, chibzuind, a zis că el este bătrân şi într-o astfel de evadare nu va fi decât o povară. Acum el este unicul om din lagăr care ştie de evadarea lor. Stă aşezat pe vagonaşul lui cu picioarele sub el.