iar pe partea dreaptă îşi prinsese un trandafir artificial, de felul acelora cu care sunt împodobiţi heruvimii în săptămâna Floriilor. Un asemenea heruvim împodobit cu o cunună de trandafiri de hârtie am observat cu prilejul vizitei de ieri în colţul cu icoane din camera Mariei Timofeevna. Unde mai pui că doamna aceasta, deşi mergea cu privirea lăsată cu modestie în jos, avea pe buze tot timpul un zâmbet şiret şi vesel. Dacă ar fi întârziat câteva clipe doar, probabil că n-ar fi fost lăsată să intre în catedrală… Reuşi însă să se strecoare şi, intrând în biserică, îşi făcu pe nesimţite loc înainte.

  Cu toate că predica nu fusese încă rostită decât pe jumătate şi masa compactă de oameni care umpluse biserica asculta cu atenţie pioasă şi într-o profundă linişte, câteva perechi de ochi se îndreptară totuşi curioase şi nedumerite asupra acestei necunoscute. Ea se prăbuşi în genunchi pe treptele altarului, plecându-şi chipul fardat, şi rămase aşa îndelung, probabil plângând; ridicându-şi însă capul şi sculându-se din genunchi, îşi reveni curând şi faţa ei se învioră, luând o expresie amuzată. Cu un aer vesel şi cu vizibilă plăcere îşi plimbă privirile pe feţele celor prezenţi şi pe pereţii bisericii; cu o deosebită curiozitate îşi aţintea privirea pe chipurile unor doamne, ridicându-se în acest scop chiar şi în vârful picioarelor, ba de vreo două ori chicoti. Dar iată că predica luă sfârşit şi preotul apăru cu crucea. Soţia guvernatorului porni prima s-o sărute, dar la doi paşi zăbovi puţin, dorind probabil s-o lase pe Varvara Petrovna să treacă înainte; aceasta într-adevăr înaintase dârz şi cu aerul că nu vedea pe nimeni înaintea ei. Era în extrema atenţie a soţiei guvernatorului, fără îndoială, o doză de maliţiozitate evidentă şi destul de abilă în felul ei; aşa înţelese toată lumea; aşa înţelese probabil şi Varvara Petrovna; dar ea continuă să înainteze, cu aerul că nu observă nimic şi pe nimeni, plină de demnitate netulburată şi, după ce sărută crucea, porni direct spre ieşire. Valetul în livrea îi deschidea drum, deşi toată lumea se trăsese şi-aşa, pentru a-i lăsa loc de trecere. Dar iată că la ieşire, chiar în pridvor, un grup de oameni îmbulziţi îi bară drumul pentru câteva clipe. Varvara Petrovna se opri şi deodată o fiinţă ciudată şi cu o înfăţişare foarte neobişnuită, femeia cu trandafirul de hârtie în păr, strecurându-se printre oameni, se aplecă în faţa ei în genunchi. Varvara Petrovna, care nu se lăsa prea uşor descumpănită, mai ales în public, o privi grav şi sever.

  Mă grăbesc să remarc aici, cât se poate pe scurt, că Varvara Petrovna, deşi devenise în ultimii ani, cum se spunea, excesiv de economicoasă, ba chiar şi puţin avară, niciodată nu se zgârcea la bani în ceea ce priveşte actele de binefacere. Era membră a unor societăţi filantropice din capitală. În anul cumplitei foamete expediase la Petersburg, pe adresa comitetului general pentru colecta de ajutoare în favoarea victimelor, cinci sute de ruble, fapt care nu trecuse la noi neobservat. În sfârşit, chiar în ultimul timp, înainte de numirea noului guvernator, iniţiase personal constituirea unui comitet local de doamne pentru ajutorarea celor mai sărace lehuze din oraş şi din întreaga gubernie. Mulţi o învinuiau de vanitate; dar o anumită impetuozitate temperamentală a Varvarei Petrovna, dublată de o extraordinară energie şi perseverenţă erau pe cale să învingă toate piedicile; societatea părea aproape înfiinţată, iar ideea iniţială câştiga teren tot mai larg, luând în mintea entuziastă a fondatoarei forme tot mai precise: visa să întemeieze un asemenea comitet şi la Moscova şi să-i extindă încetul cu încetul activitatea în toată Rusia. Şi deodată, din cauza schimbării neaşteptate a guvernatorului, totul se opri în loc; iar soţia noului guvernator, se zicea, apucase să exprime în public câteva observaţii usturătoare şi mai ales nimerite şi judicioase în privinţa ineficienţei practice a înseşi ideii de înfiinţare a unui asemenea comitet, ceea ce, bineînţeles cu argumentările şi înfloriturile de rigoare, ajunsese deja la urechile Varvarei Petrovna. Unul Dumnezeu poate să pătrundă adâncul inimilor, dar cred că Varvara Petrovna încercă şi oarecare plăcere oprindu-se astfel în faţa uşilor catedralei, deoarece urma să treacă imediat soţia guvernatorului, apoi şi toţi ceilalţi şi „las’ să vadă că puţin îmi pasă de ceea ce crede ea şi de ceea ce spune despre substratul vanitos al faptelor mele filantropice. Aşa să ştie toată lumea!”.

  — Ce e cu dumneata, draga mea, ce vrei să mă rogi? o privi cu atenţie Varvara Petrovna pe femeia îngenuncheată în faţa ei. Necunoscuta se uită la ea cu nişte ochi sfioşi, ruşinaţi, aproape plini de evlavie, apoi deodată surâse şi chicoti în felul ei ciudat.

  — Ce e cu ea? Cine e?

  Varvara Petrovna îşi plimbă întrebătoare privirea autoritară pe feţele oamenilor din jur, şi nimeni nu-i răspunse.

  — Eşti nefericită? Ai nevoie de ajutor?

  — Am nevoie… am venit… bâigui „nefericita” cu o voce sugrumată de emoţie. Am venit numai să vă sărut mâna… şi iar chicoti. Cu acea privire candidă cu care îi linguşesc copiii pe cei mari, ca să obţină ceva, se întinse să prindă mâna Varvarei Petrovna, dar speriindu-se parcă, îşi retrase mişcarea.

  — Numai pentru asta ai venit? zâmbi Varvara Petrovna cu un aer de compasiune, dar imediat îşi scoase din buzunar portmoneul de sidef şi, luând o bancnotă de zece ruble, i-o întinse necunoscutei. Femeia primi banii. Varvara Petrovna părea foarte intrigată şi nu considera probabil această persoană drept o solicitatoare de rând.

  — I-a dat zece ruble, zise careva din mulţime.

  — Mâna dumneavoastră, vă rog! bâigui „nefericita”, apucând tare, cu degetele mâinii stângi, bancnota de zece ruble primită, pe care o flutura vântul. Varvara Petrovna, nu se ştie de ce, se cam încruntă şi, cu un aer grav, aproape sever, îi întinse mâna; femeia o sărută cu veneraţie. Privirea ei recunoscătoare străluci într-un fel de extaz. Tocmai în clipa aceea se apropie soţia guvernatorului, urmată de o mulţime de doamne şi domni din protipendadă. Fără să vrea, soţia guvernatorului trebui să se